Asta e de pe teza mea la romana . Ma gandeam ca ar merge postata si aici. :)
Soarele rasare…din mare
Peste pamantul trist si prafuit, vara si-a intins cald trupul. Singura oaza de relaxare ramane marea. De cand a inceput luna lui Cuptor, mercurul termometrelor ramane constant la 35 de grade.
Fericit ca in sfarsit eram la mare, inca din prima dimineata, ma gaseam pe plaja pentru a contempla rasaritul.
Ca o roata de foc, se ridica soarele lin pe bolta. Privirile imi sunt incantate de cerul ce la orizont a primit o culoare portocalie cu albe pete pufoase: cativa nori. Marea arata ca o proiectie a cerului pe pamant: in ea se oglindeste soarele. Un pescarus se opreste aproape de mine: incepe sa strige. Nu il inteleg, dar stiu ce zice… El e plictisit de-acest spectacol. Il vede in fiecare dimineata.
Soarele rasare… din mare, parca, ducandu-se doar apoi pe cer. Acum e o punte intre mare si cer; ii e frica sa nu cada, de aceea se inroseste. Se inroseste el, pentru ca apoi sa transmita culoarea si in jurul sau. Isi trimite cateva raze inspre mine. Acestea vin pe mare. Sunt niste raze deformate de valuri…dar tot la mine ajung.
Ma asez pe-o piatra si ma uit in gol: vad infinitul, adica vad marea si soarele impreuna; vad cerul si marea atingandu-se; vad cerul si soarele ca doua suflete intr-unul singur. Deodata, imi apari in fata ochilor. Dar nu esti tu. E o plasmuire a imaginatiei mele, e formata din spuma valurilor ca niste margele, e suflata lin de briza.
Vantul se opreste, valuri nu mai bat. Soarele e sus pe cer acum. E liniste, pace si caldura. E prevestita o zi ale carei principale insusiri sunt acalmia si caldura.
